Schimbarea unei paradigme geopolitice: Ukraina

 Schimbarea unei paradigme geopolitice: Ukraina

Analiza politica externa

In urma conflictului din Georgia acest stat a pierdut doua regiuni Abhazia si Osethia de Sud.

Ukraina este pe cale sa piarda Crimeea si nu numai. Ambele state s-au confruntat cu aceeasi putere: Fed. Rusa. Fara a ne pierde in argumentatii pro si contra, ne punem firesc intrebarea daca actuala ordine mondiala statuata dupa momentul 1989 mai este valabila? Sau daca ONU impreuna cu Consiliul de Securitate mai raspund cerintelor pentru care ele au fost infiintate.

Dupa conflictul georgian, comunitatea internationala astepta un raspuns din partea marilor puteri in spiritul respectarilor principiilor de drept international binecunoscute: neamestec in treburile interne ale altui stat, respectarea frontierelor in conformitate cu tratatele bilaterale si international, etc. Nimic din aceste principii nu a mai contat. Sa observam ca USA, la fel ca si Europa nu au avut un raspuns concret. Totul s-a rezumat la elemente declarative de condamnare a agresiunii.

In mod similar, asistam si acum la acelasi cortegiu de declaratii in care agresorul este admonestat si atat. Pentru o masura de retorsiune impotriva agresorului trebuie mai intai ca ONU sau Consiliul de Securitate sa identifice agresorul iar in urma votului sa-l declare ca atare. Dar in Consiliul de Securitate este dificil de obtinut un vot transant, mai ales daca in conflict este implicat chiar unul dintre membrii permanenti si care are si drept de veto in acest for.

Ce a inteles Fed. Rusa din conflictul Georgian? Exact ceea ce am enuntat mai sus.  Cu alte cuvinte ceea ce nu este interzis este permis. Exact acest lucru face acum in Ukraina.

Rusia unde nu are forta materiala sa se impuna, negociaza. Unde o are, nu negociaza. De multe ori acolo unde nu are forta materiala dar negociaza, reuseste.  Este un fapt care probabil scapa diplomatiilor din USA si U.E.

Cu naivitate, cele doua entitati vestice repeta eroarea istorica de a considera ca Fed. Rusa este un stat care agreaza principiile de drept international. Desi, cele doua entitati cunosc atat istoria cat si prezentul interlocutorului.

Cand Ukraina a renuntat la arsenalul nuclear sovietic, a primit garantii de securitate din partea USA, Mara Britanii si Fed. Rusa cu privire la integritatea sa teritoriala. La acea data USA reprezenta singura superputere mondiala. Fed. Rusa acceptase intruziunea celor doua state vestice in spatial ex-sovietic deoarece se afla intr-o groapa de potential strategic pe de o parte, iar pe de alta, se baza pe minoritatea rusofona din estul ukrainean. Marea Britanie, datorita aliantei cu USA, reprezenta puterea europeana.  De la momentul semnarii acelui acord insa, raporturile de putere s-au schimbat substantial. Puterea europena, recte Marea Britanie nu mai reprezinta demult o forta. Nu a reprezentat-o nici atunci dealtfel.  Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a adus Marea Britanie in pozitia unui invingator in genunchi, sleit de capacitate economica si militara. Ulterior, acest stat a reusit cu dificultate dar si cu sprijinul consistent si discret al USA, sa-si pastreze teritoriile din proximitatea Argentinei; am numit aici Malvinele. Practic Marea Britanie nu mai este o entitate capabila sa-si proiecteze puterea, iar capabilitatile nucleare proprii sunt inutile in atari situatii.

Statele Unite, avand un presedinte democrat la Casa Alba, nu a reusit niciodata, cu exceptia lui Kenedy, sa-si impuna agenda strategica externa  atunci cand a fost confruntata cu un conflict in care a fost o implicata o alta mare putere, si ma refer aici in mod special la Fed. Rusa. Desi actualul presedinte are un consilier de talie mondiala pe probleme strategice: pe Zbigniew Brezinsky.  Iata de ce republicanul John Mckayne, in opinia noastra, ar fi reprezentat o optiune valabila pentru echilibrul de securitate mondial.

In viziunea noastra, declararea ca prioritate strategica a politicii externe americane  zona Asia de Sud-Est, a reprezentat o eroare din partea unui actor global precum USA. Prin aceasta declaratie, America a dat de inteles ca zona de influenta NATO este cea data de granitele sale si in plus zona extrem-orientala este una de interes strategic. Ce a inteles Fed. Rusa din aceasta declaratie: permisiunea de a actiona pana la limita acestei granite; ceea ce a si facut atat in Georgia cat si in Ukraina acum in februarie 2014.

In urma conflictului din Georgia, U.E. a lasat integritatea acestui stat in mainile Frantei lui Sarkozy. Ce a facut el cu aceasta problema?  A negociat un acord care nu a schimbat cu nimic efectele agresiunii. Si la momentul actual cele doua regiuni georgiene sunt sub proctectorat rusesc.  Intr-un articol precedent intitulat Amenintari inegale la adresa securitatii NATO afirmam ca “  Mai mult decat atat, nu numai ca anumite state nu percep la fel amenintarea, dar unele dintre ele actioneaza in sens contrar aliantei ( n.r. NATO ), acoperite doar de interesele nationale. Exemplul Frantei este concludent prin exportul de tehnologie navala ( transportorul naval Mistral ) catre Fed Rusa. Atat timp cat Franta nu a fost membra a aliantei, putea sa exporte neingradit tehnologie, dar revenirea sa recenta in cadrul aliantei presupune obligatii si responsabilitati. Una dintre aceste responsabilitati este aceea de a nu afecta prin deciziile sale, ceilalti membrii ai NATO”.

Iata cum garantiile oferite de marile puteri, Franta, Marea Britanie sau USA nu mai sunt credibile.

Revenind la contextul ukrainean, sa remarcam votul chinez din Consiliul de Securitate, vot care legitimeaza implicarea Fed. Ruse in Crimeea. Ce se intelege din acest vot este faptul ca Beijingul transmite urmatorul mesaj la Moscova: daca noi vom interveni in viitor in Marea Chinei de Sud sau in Marea Japoniei, ne asteptam ca Fed. Rusa sa procedeze / voteze similar cum am facut-o noi acum.

In acest mod foarte democratic, USA va fi din nou pusa in situatia de zugzwang.

Din pacate, poporul ukrainean trebuie sa se bata pentru integritatea sa teritoriala aproape singur, sprijinit doar diplomatic de cateva puteri zonale: Polonia si Romania. Dintre cele doua doar Polonia are elemente logistice consistente, Romania fIind intr-o situatie politica dificila, cu un guvern apropiat factual mai degraba de Moscova si de Beijing si fara o agenda externa clara. Cu exceptia Presedintiei, Bucurestiul nu pare ca are pe agenda sa politica externa.

Privind la tot acest context putem trage urmatoarele concluzii:

  1. Garantiile de securitate sunt valabile doar pe timp de pace…

 2. Garantiile europene nu vor exista niciodata atat timp cat ele nu au in spate o forta de descurajare credibila.

3. Garantiile de securitate USA nu mai sunt consistente atunci cand intr-un conflict este implicata o alta mare putere.

4. Niciun stat nu-si poate permite sa ramana fara o umbrela de securitate fara a-si risca integritatea ( ex. Georgia, Ukraina, Rep. Moldova ).

5. Prevalenta principiului protectiei minoritatilor nationale in fata integritatii teritoriale, reprezinta un argument interventionist ( folosit dealtfel in razboiul iugoslav de catre puterile vestice ).

6. Fed. Rusa, asa cum afirmam si in articolele din dosarul ukrainean ( Euromaidanul Ukrainean, Ukraina intre libertate si gaze, Ispita imperiului ), isi joaca statutul de mare putere regionala si europeana prin prezenta in bazinul Marii Negre.

Toate aceste enunturi ne conduc la concluzia ca situatia din Ukraina a subliniat schimbarea unei paradigme geopolitice.

Ramane de vazut daca in sprijinul vointei poporului ukrainean vor veni si garantiile de securitate anglo-saxone, sau ne vom afla in situatia premergatoare celui de-al doilea razboi mondial atunci cand Marea Britanie prin vocea lui Chamberlain afirma ca va fi pace in Europa, fluturand hartia umilintei prin care-l forta pe presedintele Cehoslovaciei de atunci, Benes, sa cedeze regiunea sudeta ( sudeten ). La acea data, Germania se referea la acelasi drept al minoritatior similar cu pct. 5 de mai sus.

In incheiere sa ne reamintim cuvintele domnului George Friedman cu ocazia vizitei sale in Romania, privitor la securitatea nationala:”…Ceea ce este o problemă este să vă asiguraţi că aveţi graniţele securizate.  Cum a spus şi Charles de Gaulle, care ştia că nu putea înfrânge un duşman, de exemplu, Rusia, dar vroia să fie în stare să le rupă măcar un braţ, ca să nu invadeze. Asta, cred eu, ar trebui să fie strategia României. Nu veţi fi în stare să vă înfrângeţi un duşman dar ar trebui să puteţi să-i rupeţi mâna. După aia, se va gândi de două ori înainte să încerce vreo agresiune” ( vezi articolul Romania, intre contributor si consumator de securitate ).

 

  
Tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply