Revolutie si Islam

Revolutie si Islam

Motto: Biciul revolutiei isi va lovi, in final, stapanul!

Borodino.

tahrir5134456-afp-mediafax-foto-mohammed-abedRecentele manifestatii de la Istanbul prezinta un tipar binecunoscut, care s-a manifestat si in tarile nord-africane dar si in cele europene. In Franta, magrebienii din ghetto-urile pariziene au incendiat zile in sir masinile aflate pe strada, fara ca politia metropolitana sa poata prelua controlul. In Suedia, revolta emigrantilor si a cetatenilor pauperi, cu sau fara cetatenie suedeza, au rabufnit in confruntari de strada violente la fel ca cele pariziene. Madridul a fost si el scena unor proteste de anvergura. Roma s-a manifestat similar. Daca in capitalele europene Madrid sau Roma populatia s-a revoltat impotriva austeritatii ( austeritatea este o forma de contractie a nivelului de trai ), in celelalte capitale incercuite de emigranti,  pauperizarea  si  model cultural diferit s-au manifestat violent. Dar ele nu s-au manifestat ca niste revolutii. De ce ? N-au avut nici leaderi, nici manageri.

In tarile nord-africane, populatia, cu ajutorul unor centre de influenta externe, si-a dezinhibat retinerile in a-si pronunta nemultumirile, iar caderea unor leaderi din aceste tari a fost vazuta drept fireasca. Capsa detonanta a fost declansata in Tunisia. Libia si Egiptul au cazut sub loviturile revoltelor populare. Mai departe, Siria a devenit urmatoarea piesa de domino. Foarte recent Turcia a devenit fierbinte in urma protestelor prelungite din cartierul Taxim sau de pe bulevardul Istiklal.

Desi motivatia iesirii in strada din toate aceste capitale este diferita ( austeritate, dictatura, decizii controversate ale autoritatilor ), modus operandi est quasi similarium.

Sa revenim in nordul africii. Initiatorii ( externi )  ai miscarii nord africane au folosit, din pacate pentru ei si ulterior si pentru populatia tarilor respective, un model nu neaparat gresit ci unul depasit sau incomplet, folosit in perioada razboiului rece. Acest model de actiune este unul clasic, care are cateva etape ce trebuie urmate ( nu ne propunem aici sa detaliem sau sa etapizam acest model ; ceea ce urmarim sunt efectele politico-sociale ale acestui model ). Dar lumea s-a schimbat dupa anul 1989. Suplimentar, modelul a fost testat pentru prima data la scara intregului teritoriu al unor tari cu religie musulmana, fara sa se tina seama de particularitatile culturale ale acestora. Modelul clasic de rasturnare a unei puteri  sau al unei dictaturi spune ca de regula, dupa caderea acesteia, democratia sau un alt regim mai permisiv va lua locul acelei dictaturi. Modelul de operare a fost testat cu rezultate destul de bune in tarile europei de est. Cetatenii acestor tari sunt majoritar crestini de diferite religii : catolici, protestanti, ortodoxi, calvini, luterani, reformati sau anglicani. Diferentele culturale intre acestia se pot observa la o privire atenta, numai ca ele nu sunt fundamentale. Mai mult decat atat, la nivel individual sunt chiar insesizabile,cotidian. Atitudinile, comportamentele si mai ales psihologia unei mase de asemenea cetateni se dezvolta pana la identitate, in fata unui aceluiasi stimul. Au inclusiv o forma de predictibilitate. Acest model a condus la impunerea modelului democratic est-european. Populatia acestor tari a avut chiar impresia ca a actionat din vointa proprie. Numai ca actiunea lor era predictibila si conforma modelului. Capsa detonanta era ce lipsea de aici. Modelul a trebuit doar particularizat sau adaptat, dar el a fost acelasi. Ce a diferentiat aceste tari in asumarea modelului democratic propus a fost nu diferenta de model cultural, ci aceea de pregatire a schimbarii.

In tarile in care opozitia a avut o forma de organizare anterevolutionara, modelul a functionat bine, iar revolutia s-a dezvoltat si ea organizat. Ulterior preluarii puterii, noile puteri democratice au implementat modelul predat de catre profesorii profesionisti.

In Polonia, Sindicatul Solidaritatea a lui Lech Walesa, dupa zece ani de organizare si lupta atat cu regimul lui Edward Gierek ( secretarul general al Partidului Comunist Polonez,  debarcat de Moscova sub presiunea Solidaritatii, in 1980), dar mai ales cu cel al generalului Jaruzelski, puterea comunista s-a prabusit. Intre cei doi, Stanislaw Kania, inlocuitorul lui Gierek nu a rezistat decat un an presiunii Solidaritatii. In afara de lupta organizata a sindicatului in fruntea caruia se afla leaderul incontestabil Walesa, sprijinul Vaticanului a fost si el substantial. Si deasemenea organizat prin Biserica Catolica. Pe polonezi nu a fost nevoie sa-i organizeze nimeni din exterior, iar managerii modelului stiau acest lucru ( desi nu asta-si doreau ). Pe langa faptul ca nu si-au putut impune modelul, leaderii comunisti au facut si erori nefortate, radicalizand societatea poloneza ( vezi moartea preotului Jerzy Popieluszko ).

In Cehoslovacia, Waclaw Havel era deasemenea liderul incontestabil si opozant al sistemului. Daca in Polonia liderii opozitiei au provenit din randul muncitorimii, cu port-drapelul la santierele navale din Gdansk, in Cehoslovacia, leaderul era un intelectul. Structural, Cehia ( actualmente ) pe langa muncitorimea cu un grad ridicat de specializare, avea si un areal cultural bine definit, vizibil si conservat istoric foarte bine. Leaderul era cunoscut si necontestat de mase. La randul sau, structural populatia Cehiei este mai degraba conservatoare in prezervarea valorilor, decat in a le schimba,  nu doar a celor istorice ci si a celor prezente. Havel a fost perceput ca una dintre aceste valori si nu a fost contestat ulterior. Psihologic, actiunea maselor a fost si aici predictibila. Interventia Tratatului de la Varsovia in fosta Cehoslovacie in 1968, care a reprimat valul democratic al lui Dubcek, a impins populatia acestei tari in zona de savoir faire opusa regimului comunist, la cea mai mica oportunitate. Tot o forma de conservatorism a ceea cucerisera pana la venirea tancurilor sovietice. In 1989 sovieticii n-au mai venit cu tancurile ci cu un general si cativa ofiteri care i-au transmis lui Gustav Husak ordinul de retragere din politica, iar acesta l-a executat. Si cehii s-au organizat singuri, urmandu-si leaderul.

Janosz Kadar in Ungaria a inteles si el ca meciul este pierdut, dar s-a retras din acest meci, organizat, avand deferenta necesara fata de noua orientare est-europeana, venita de la Kremlin. In Ungaria modelul  aproape ca a fost devansat de actiunile leadershipului, din motivele expuse mai sus.

In fosta RDG, modelul a functionat conform planificarii, cu toate ingredientele revolutionare, dar si cu implicarea fostei RFG.

Nici Ungaria nici fosta RDG nu au avut nici leaderi incontestabili nici organizare, dar in Ungaria n-a fost nevoie, iar RDG avea puterea exemplului chiar in inima Berlinului, cel Occidental fiind urias. Nemtii nu avea nevoie nici de pilotaj, nici de leaderi, decat pe termen scurt, in vederea daramarii si ulterior schimbarii regimului comunist al lui Erich Honeker. Dupa caderea acestuia,  Egon Krenz in RDG, la fel ca si Kania in Polonia, nu au putut gestiona prabusirea sistemului. Krenz a reusit sa mai mentina sistemul doar doua luni, dupa care a trebuit sa plece.

Fata de cele doua tari prezentate mai sus, Romania lui Ceausescu si Bulgaria lui Jivkov nu au avut lideri ai opozitiei vizibili si incontestabili. Nicio forma de organizare a unei opozitii nu a putut fi coagulata. Deasemenea, sprijinul bisericilor autohtone a fost inexistent pentru ca spre deosebire de catolicism care are un centru de comanda la Vatican, ortodoxia nu are unul, bisericile ortodoxe Romana si Bulgara fiind  autocefale.  Fata de tarile catolice, clerul ortodox a pendulat intre obedienta si o forma de soft-deal cu regimurile din aceste tari. De aceea modelului ii mai lipsea o componenta organizationala. Managerii modelului au incercat, in Romania sa foloseasca vectorul biserica, dar nu pe cea majoritara ( neavand in ea un partener viabil ), ci pe cea reformata, de limba maghiara. Ungaria asigurase trecerea cetatenilor RDG pe teritoriul sau in urma exodului ( din RDG spre RFG si Austria) ceea ce a dus la prabusirea regimului est-german. Prin urmare, canalul de comunicare si organizare cel mai bun era cel maghiar. Nimic iredentist sau secesionist in aceasta decizie ( cum eronat s-ar putea crede si cum a incercat si regimul comunist sa convinga). Managerii modelului urmareau un obiectiv pragmatic: indepartarea lui N. Ceausascu si a regimului sau. Ca ulterior elemente iredentiste sau nationaliste au fructificat negativ ori s-au prevalat de acest canal pe care managerii nu l-au mai folosit, este o alta discutie. Faptul ca nici cei « 4000 de turisti straini » trimisi de managerii modelului nu au reusit sa stabilizeze regimul nou instalat, demonstreaza ca modelul nu a mai functionat perfect dupa indepartarea lui N. Ceausescu.

Pentru a intelege functionarea modelului, vom face o mentiune extrem de importanta : Romania in 1989 prezenta o particularitate: nu avea pe teritoriul national trupe sovietice, fata de celelalte tari est-europene. Lipsa vectorului de presiune militara a ingreuna planurile managerilor de a produce o schimbare de catifea, la fel ca in celelalte tari ale lagarului comunist.

In concluzie, modelul a fost aplicat in corpore, cu ajustarile particularizate fiecarei tari. In unele tari a functionat mai bine, in altele mai putin.

Va propun ca pentru Romania sa denumim acest model, Modelul R.

Ex supozitionem, afirmam ca acelasi model R a functionat si in nordul Africii, dar aici, datorita lipsei unor analisti atenti, acest model nu a beneficiat de toate ajustarile necesare. Urmarea a fost ca modelul nu a reusit decat sa rastoarne regimurile nedemocratice, dar nu a mai avut continuare, actualii manageri sperand ca lucrurile vor merge de la sine, iar tarile vor alege calea democratiei. Actualii manageri au scapat de sub control situatia, iar acum nu mai au un partener credibil de discutii. La randul lor, nici ei nu sunt priviti in aceste tari ca parteneri viabili. Acest haos nord-african este in derulare si se pare ca el se va deplasa inspre tarile in care acumularile sociale nu au avut posibilitatea sa se descarce.

Este posibil ca managerii modelului R sa se arata total dezinteresati de consecintele actiunilor lor in nordul Africii ? Intrebarea poate parea justificata, vazand degringolada africana.

Mai degraba, initiatorii acestui model au avut rezultate discutabile :

- au reusit sa controleze procesul in Tunisia, salvandu-l in schimb pe dictatorul Ben Ali.

- s-au chinuit sa-l indeparteze pe Gadaff in Libia, iar apoi au scapat situatia de sub control.

- au ratat obiectivul in Egipt, desi aparent planificasera o debarcare organizata al lui Hozni Mubarak, iar ulterior vor numi un leader prooccidental in persoana fostului functionar AEIA ( Agentia pentru energie atomica ) Mohamed El Baradei.

- au incurajat si organizat opozitia siriana, dupa care, urmare a reactiei ruse, au lasat ca fortele combatante sa se anihileze cu pretul pierderii de vieti omenesti.

Totusi, care sunt particularitatile modelului R ? in afara de hard core-ul planului operativ, pentru Romania regasim cateva elemente particulare : populatia majoritara este ortodoxa -  o religie nonviolenta. Spre deosebire de celelalte biserici surori, crestine, unde reverendul vorbeste enoriasilor si despre problemele comunitatii in spiritul hristic, in biserica ortodoxa predicile se refera exclusiv la pildele biblice. De aici si o forma de nonactiune individuala sau organizata a comunitatilor.

In comunitatile musulmane, imamul este cel care, in spiritul religiei musulmane, conform Coranului si al spuselor Profetului Mahomed, interpreteaza anumite evenimente sociale.

Ca ierarhie religioasa, mahomedanismul se aseamana mai degraba cu ortodoxia, nefiind subordonata organizational ,unui leader.

In schimb, ca mod de adresare ( comunicare ) catre credinciosi, mahomedanismul se apropie de bisericile crestine, altele decat cea ortodoxa.

Managerii modelului R au folosit in nordul africii un model « predefinit », apropiat de cel al revolutiei romanesti. Eroarea consta in faptul ca in conformitate cu acest model,in Romania, masele, “ajutate” de cativa vectori de influenta au reusit sa coaguleze o structura de conducere care desi eterogena a reusit sa articuleze totusi un schelet  de democratie ( la momentul 1989 ), cu dificultatile déjà cunoscute.

Spre deosebire de modelul R, in tarile nord africane, «  masele, “ajutate” de cativa vectori de influenta «  nu au reusit sa contrapuna un model credibil atat timp cat societatile din tarile respective, unele  avand organizare tribala ( Libia, Egipt ), aveau in modul lor de viata credinta islamica. Imamul a fost primul leader credibil si incontestabil in inlocuirea leaderilor nedemocratici proaspat indepartati de la putere.

Iata ca lipsa cunoasterii profunde a societatilor din tarile vizate a condus catre un esec, previzibil dealtfel, pentru specialisti.

Managerii modelului clasic au esuat in incercarea de a produce schimbarea in sensul dorit de ei, nefacand altceva decat sa schimbe unele regimuri nedemocratice laice cu unele radicale si cu intentii la fel de nedemocratice. Iar managerii acestor schimbari esuate se gasesc mai degraba in Europa decat peste Atlantic, cum eronat s-ar putea crede.  Desi acestia se considerau experti in afacerile nord africane.

O ultima remarca: desi modelul aplicat a fost acelasi, cu mici ajustari si particularizari, managerii nu au fost aceiasi peste tot. Fiecare dintre ei a facut erori, unele majore, demonstrand ca oricat de profesionisti par sa fi fost si unii si ceilalti, nu au inteles ca modelul folosit este depasit. Ei nu au inteles  nici particularitatile tarilor in care au actionat. Fata de 1989, lumea s-a schimbat fundamental. Managerii se schimba mai greu, de obicei acestia ies la pensie sau ies altfel… Ei nu au inteles exact schimbarile lumii, preferand sa ia acum din fisetele metalice, planurile vechi de acum 25 de ani, iar in ‘89 pe cele din anii ‘40 sau ’70. Gresit. Cum gresit a fost si faptul ca modelul functional in anii ’70 sa zicem, nu a fost updatat, nu neaparat  la nivel informational ci la nivel conceptual.  Nu ne propunem cu acest articol descrierea conceptuala a modelului , sau descrierea celui corect care trebuia aplicat, ci doar de a scoate in evidenta unele minusuri ale celui folosit. In urma acestor minusuri s-a ajuns in Africa de Nord la situatia actuala si este foarte posibil ca acest « tavalug «  sa se rostogoleasca inspre alte zone. Cu sau fara managerii initiali. Ba chiar impotriva tarilor lor.

  
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply