Palaria lui Caragiale

Palaria lui Caragiale

Saptamana trecuta m-am asezat pe un scaun al salii Studio de la Teatrul National ca sa-l vad pe  Revizorul lui Nikolai Vasilievici Gogol. Pe scena Teatrului National din Bucuresti, aceasta piesa a mai fost interpretata de-a lungul timpului de cateva trupe de actori redutabili.  In 1952, Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Grigore – Vasiliu Birlic au tinut capul de afis. In 2002 Dan Puric, Eugen Cristea, Alexandru Georgescu, George Ivascu sau Serban Ionescu au facut spectacol la TNB ( Teatrul National din Bucuresti ).

In actuala stagiune celavecul20140317_REVIZORUL* Hlestacov, functionarul din capitala a fost imbracat de Marius Manole, iar primarul Dmuhanovski de Mihai Constantin.

Va propun pentru inceput sa nu cadem in pacatul originar al privitorului profan al artelor, acela de a compara ceea ce nu poate fi comparat sau ceea ce devine ridicol in a compara: actul artistic exprimat in viziuni diferite ( de generatii diferite de actori ).  Iar daca ochiul profan compara, cel initiat disociaza. Va mai propun sa facem acest exercitiu fara termenul de comparatie anterior, in prim plan. Avand pe retina unele interpretari anterioare, cea in regia lui Felix Alexa se ridica la nivelul dat de toti marii actori si regizori care au montat pe scena Nationalului bucurestean. Mai mult decat atat, Alexa vine cu o adaptare a piesei la momentul actual, facand anumite trimminguri care-l transforma pe Gogol intr-un scriitor contemporan.

Jocul decorurilor impresioneaza prin hiperbolele sistemice si endemice ale trecutului conjugat la timpul present, cat si prin  sugestia imuabilului unei societati in care dosarul birocratic este un personaj la fel de viu ca oamenii. La final noi am aplaudat si decorurile care au facut un rol fantastic.

Costumele si muzica s-au integrat in mod actual si natural, fara agresivitate sau opulenta, subliniind prin discretie jocul actorilor. Fata de varii interpretari, in care creatorii de teatru au vrut sa fie contemporanii lui Gogol, cei de acum l-au adus pe Gogol in contemporaneitate.

Hlestakov-ul lui Marius Manole este un tip caruia ii apare o oportunitate iar el o speculeaza la maxim. Astrele se joaca cu si pentru el, iar de aici si pana la a folosi miciuna ca pe un instrument nu mai e decat un pas. Mai mult decat atat, toate situatiile cu care se intalneste, toti oamenii care graviteaza in jurul lui, totul, dar absolut totul il poarta pe brate, il imping de-a dreptul in a le confirma asteptarile, fricile si inchipuirile, iar el se lasa condus cu voluptate in aceasta mare minciuna. Iar unde sistemul isi atinge limitele, revizorul preia cu naturalete minciuna, pe care o duce mai departe. Aproape ca e si pacat sa darami iluzia unui intreg sistem. Desi sistemul traieste in minciuna si in iluzie este totusi foarte vigilent, iar revizorul om din sistem, este perfect adaptat in a manevra minciuna, iluzia si amenintarea acestuia; dar o face doar cu arma sugestiei. Nu el este initiatorul acestui joc al minciunii, el doar se lasa purtat de suvoiul vietii, iar cand acesta nu-si mai gaseste forta sa-l poiecteze inainte, atunci el incepe sa navigheze cu maiestrie, o maiestrie a minciunii desavarsite.

 Hlestakov-ul lui Marius Manole este un visator fericit. Toate fictiunile sale le aduce in lumea reala, iar aceasta le accepta si le raspunde aproape confesional. In societatea construita de Gogol nu exista incertitudini; toate personajele fabuleaza in sensul dat de cea mai mare fictiune : societatea in care cetateanul devine un supravietuitor. Iar supravietuitorii nu au indoieli; ei trebuie doar sa creada.

Primarul parvenit, slefuit teribil de catre Mihai Constantin, este imaginea  prabusirii omului in sistem; fara sa opuna rezistenta, fara regret si cu profesionalism. El e sistemul in gubernia sa. Vanatorul devine vanat, si el stie ca nivelul sau de asteptare de la “victimele” sale trebuie sa fie cel putin egal atunci cand el devine la randul sau “”victima” unui vanator precum Hlestakov. Iar primarul lui Mihai Constantin etaleaza magnific toate starile sufletesti dintru-un moment suprem de incordare a vietii si o face cu stilul si cu clasa automobiului pe care-l conduce Dmuhanovski.  Jos palaria!

A intrat perfect iREVIZORUL_TNBn rol si personajul aproape simbiont Piotr Bobcinski, Piotr Dobcinski, Claudiu Bleont si Mihai Calota facand un excelent personaj secundar.  Cu un plus in dreptul lui Calota.

 Sustinerea personajelor principale au facut-o cu stil si ceilalti actori, cu o mentiune speciala pentru Irina Movila daruita total spectacolului, iar Zemlianika “daruita” lui Hlestakov fara remuscari sau vinovatii, ba chiar cu constinciozitate.

Am remarcat si pregatirea intrarii in scena a revizorului, pregatire facuta consistent si bine articulat de monologul lui Istvan Teglas reprezentandu-l pe Osip.

Tragem cortina cu un acord extreme de fin la acea scena de final in care Dmuhanovski desprins parca de iluzie, are revelatia Adevarului; scenic as fi vazut-o un pic diferit, preferand alta exprimare decat macaraua de manevra care-l ridica si apoi il coboara; chiar daca ea patrunde in scena ca un adevar brutal.  Mi-ar fi placut sa vad monologul decurgand, poate, pe unul dintre muntii de dosare si cu o coborare mai abrupta care sa sublinieze duritatea revelatiei…

Golul unor generatii actoricesti anterioare este umplut cu mult talent si cu dragoste de teatru de actualii Nationali…

Actorii nu pot fi inlocuiti si nici comparati. Ei nu iau locul nimanui, niciodata. Ei raman doar ei insisi, iar actul artistic este unic chiar daca alte generatii au facut acelasi lucru, in acelasi loc si cu aceleasi mijloace.

Palaria lui Caragiale** este dusa mai departe de acesti salahori geniali.

Mergeti la teatru !

=====================

*celavec  ( rusa ) = cetatean

**Actuala forma a acoperisului Teatrului National din Bucuresti este o reprezentare stilistica a palariei lui Ion Luca Caragiale.

  
Tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply