Noua bursă geopolitică

Noua bursă geopolitică

Articol aparut si in revista Amurg Sentimental, Nr. 5, 2016.

Retragerea militară  parţială a Rusiei din Siria nu face decât să prelungească jocul de șah, sau mai corect spus, jocul de go în care Vladimir Putin s-a lansat odată cu războiul din Georgia.

În primul rând trebuie să ne întrebăm de ce s-a implicat Rusia în conflictul sirian?

Dacă Putin ar fi rămas spectator în acest conflict, probabil că mai devreme sau mai târziu regimul Assad ar fi trebuit să plece. Mai departe, este la fel de probabil ca și baza militară rusă de la Tartus ar fi fost desfiinţată de către noile autorităţi siriene. Această bază a fost concesionată fostei URSS în 1988 și este, păstrând proporţiile, ceea ce francezii numesc  ’’territoire d’outre-mer’’.  Mai mult decât atât, exporturile rusești de armament către noua Sirie ar fi încetat, fiind înlocuite de cele occidentale. Baza de la Tartus, a fost gândită de strategii militari de la Moscova ca o prelungire a liniei de apărare antioccidentale de pe teritoriul fostei URSS, pe de o parte, iar pe de alta ca o contrapondere a flancului sudic al NATO, urmărind anihilarea Turciei în caz de conflict la pachet cu interdicţia navelor occidentale de a pătrunde în Marea Egee și Marea Neagră, și ca un posibil punct de atac al fostului vârf strategic  de la Aviano ( Italia ).

Noua bursa geopolitica - borodinoDe la venirea la putere a lui Putin, Rusia a avut de optat între două mari curente strategice :  integrarea în comunitatea internaţională ( cu bunele și relele acestei integrări venite la pachet ) și păstrarea hegemoniei imperiului. Putin a sperat, ca și unii dintre predecesorii săi, că va reuși să le facă pe amândouă. Mai întâi a creat impresia unui leader integrat în comunitatea internaţională și care joacă după reguli. Apoi, când economia Rusiei a reușit să producă resurse, pe care Putin le credea suficiente, a încercat să păstreze imperiul.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu strategia adoptată de Adolf Hitler în WW2, am putea observa, că atât Putin cât și Hitler și-au asigurat mai întâi resursele. Diferenţa este aceea că în timp ce Fuhrerul a putut să și le  înlocuiască pe cele epuizate, prin noi cuceriri sau prin alianţe cu state loiale, Putin nu are la dispoziţie niciuna dintre aceste opţiuni.

Când Hitler l-a întrebat pe ministrul său de război Albert Speer ( un arhitect care avea și competenţe financiare  ): „Spune-mi câţi bani am la dispoziţie? ”, acesta i-a răspuns: „Oricât aveţi nevoie mein Fuhrer”. Poate oare Anton Siluanov ( ministrul de finanţe al Fed. Ruse ) să dea același răspuns lui Vladimir Vladimirovici? Iată ce declara el:  Ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov a amintit Guvernului că din cele 250 miliarde de ruble promise pentru punerea în practică a planului anti-criză, la dispoziţia ministerului există doar 120 de miliarde de ruble, scrie ziarul „Kommersant”.( http://www.timpul.md/articol/ministrul-rus-de-finane-rusia-are-un-program-anti-criza-dar-nu-are-bani-pentru-aplicarea-lui-88743.html )

Primul derapaj de la integrarea în comunitatea internaţională  a fost semnalat atunci când Moscova a început războiul cu Georgia. Mai apoi a folosit șantajul energetic al gazului impotriva Europei.  Anexarea Crimeei, implicarea în conflictul sirian și mai apoi criza refugiaţilor,  arată un Putin dispus la un joc global făcut în baza unui masterplan. Un master plan prin care Rusia vroia să rezolve mai multe  probleme:

-          Păstrarea hegemoniei asupra teritoriului fostei URSS.

-          Distrugerea unităţii europene.

-          Destabilizarea economică și politică a Europei prin introducerea unui virus social reprezentat de fluxul masiv de refugiaţi.

-          Afirmarea și proiectarea puterii militare în afara propriului teritoriu.

Spaţiul nu ne permite să expunem acest plan în detaliu, dar putem să mai prezentăm câteva elemente. Când Putin s-a intâlnit cu Erdogan ( actualul Președinte al Turciei ) la Ankara pentru a contracara blocarea europeană a South Stream, Rusia miza pe Turcia și ulterior pe Grecia ca pe un berbec care va sparge apărarea europeană, asigurându-și astfel un debușeu comercial, în complicitate cu Italia și Franţa, ultimele două nereușind niciodată să scape de fascinaţia de a sta la masă cu Rusia, hrănindu-și iluzia că-i sunt egale în acest joc strategic. Același joc al hrănirii iluziilor l-a practicat Rusia și cu Ungaria. De-a lungul istoriei, Rusia s-a bazat totdeauna pe proștii utili. Aceștia totdeauna au ciugulit mici avantaje de moment din palma Rusiei, fără să înţeleagă imaginea de ansamblu sau valoarea redevenţelor strategice care urmau să le plătească ulterior.

Revenind la masterplan, cand Putin a constatat că soft-power-ul său diplomatic nu va putea câștiga jocul, a pus pe masă varianta de rezervă, pregătită din timp – implicarea militară în Siria. Și cum nimeni nu e perfect, viaţa a dovedit că nici acest masterplan nu face excepţie. În opinia noastră doborârea avionului rusesc de către aviaţia turcă a constituit elementul surpriză care a scos Rusia din acest masterplan, iar răspunsul rusesc a fost greșit.

Răspunsul Rusiei la doborârea propriului său avion de către aviaţia turcă, a arătat un Putin dornic de răzbunare. Pripeala cu care a anunţat măsuri de pedepsire la adresa Turciei, precum și acţiunile ce au urmat, au făcut ca Rusia să-și piardă un aliat important, nemaivorbind de sumele pierdute prin nefinalizarea gazoductului ce ar fi trebuit să ajungă în Turcia.  Din acest motiv considerăm reacţia lui Putin o greșeală diplomatică.

Să facem o paranteză și să nu lăsăm o întrebare fără răspuns. În mod cert Vladimir Putin și-a dimensionat acţiunile sale în Siria în baza unor informaţii venite de la serviciul secret al Armatei Ruse, GRU. Am putea presupune că a primit asigurări de la aceste servicii cu privire la cât de aproape poate să-și desfășoare trupele de graniţa turco-siriană și ce tip de acţiuni poate să execute. Doborârea avionului rusesc denotă că cineva nu a „evaluat” bine situaţia. Ca urmare, a survenit moartea bruscă a șefului Direcției Principale de Informații a Armatei (GRU) ruse, Igor Sergun.  Spuneam la începutul acestei paranteze că nu lăsăm o întrebare fără răspuns; întrebarea era pusă sub forma unui articol al agenţiei americane de analiză geopolitică Stratfor, în care aceasta afirma că „moartea lui Igor Sergun este învăluită în mister”. Situaţia creată de acest incident excede cu mult simpla relatare și ar trebui să dea de gândit, dar acest tip de analiză nu face obictul unui articol de presă…

Dureros pentru Rusia nu a fost pierderea în sine a avionului, nici palma dată de Turcia pe obrazul de oţel al lui Putin, ci faptul că acesta a pierdut una din variantele masterplanului, variantă ce prevedea ca ulterior încetării ostilităţilor în Siria, să-și ducă la îndeplinire planul de încercuire a Europei cu gazul rusesc.

Retragerea contingentului rusesc din Siria, sub acoperirea armistiţiului de la Geneva arată de fapt că Rusia nu mai poate să ducă acest război la capăt, economic vorbind. Un armistiţiu nu poate avea loc decât atunci când ambele părţi il doresc. Ce l-a determinat atunci pe Putin să-l accepte? El spune că și-a îndeplinit obiectivele propuse. Am putea să bănuim că acestea ţin de păstrarea regimului Assad la putere într-o zonă a Siriei și implicit de păstrarea bazei de la Tartus. Dar cine poate garanta că acest lucru se va și întâmpla? Teoretic doar SUA…dar până una alta, coaliţia condusă de aceasta încă nu controlează situaţia în teren decât parţial.  Iată spre exemplificare : Cel puţin 180 de persoane au fost ucise în Siria în prima zi a armistiţiului parţial, mai mult de jumătate dintre ele pierzându-şi viaţa într-un atac al grupării jihadiste Statul Islamic în nordul ţării, a transmis Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează Agerpres. http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/peste-180-de-oameni-au-murit-in-prima-zi-de-armistitiu-in-siria-408499

Anunţul Președintelui Putin nu a fost urmat de nicio reacţie de la Damasc, ceea ce ridică niște semne de întrebare. Este oare posibil ca Putin să fi negociat cu cel mai slab Președinte american de la  Jimmy Carter încoace, statutul de exclavă rusească de facto a bazei de la Tartus, la schimb cu Assad ? Iar contingentul rusesc să se limiteze doar la apărarea acestei baze precum și a celei aeriene de la Hmeymim din provincia Latakia? Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci Putin a reușit să salveze și bazele militare din Siria și o parte din bugetul Fed. Ruse, armistiţiul fiind the best exit strategy , făcută pe seama diletantismului occidental. Cu această ocazie Putin a reușit să contrcareze ( parţial ) și lovitura turcă dată de doborârea avionului rusesc, iar în continuare am putea vedea o Rusie dispusă la reconcilierea relaţiei sale cu Turcia și implicit, când vremurile o vor permite, la reîntoarcerea la doctrina soft-power.

Siria a devenit noul produs bursier,  tranzacţionat la bursa geopolitică a lumii, într-o piaţă pe care se tranzacţionează interesele marilor jucători. Produsul oferit la tranzacţionare este volatil, perioada sa de viaţă fiind redusă. De data aceasta a fost Siria. Ulterior epuizării sale, va apărea un altul, ciclul reluându-se de la capăt. Poate în viitor vom vedea un produs african, sau unul din Extremul Orient, dar marii jucători nu se schimbă; doar produsul oferit la tranzacţionare.

Cu toate acestea, pe noua bursă geopolitică nu produsele în sine au cea mai mare valoare, ci derivatele  acestora: pacea și războiul. Unii vand pace, alţii vor să o cumpere. Unii au război și petrol de vanzare, ceilalţi se grăbesc să pună mâna pe ele, deși există stocuri suficiente din ambele. Nu credeţi ? Întrebaţi de ambele la Moscova; acolo au de toate. Dacă vreţi însă să cumpăraţi niște pace, vedeţi că mai întâi se livrează războiul. Acum avem și explicaţia pentru care un produs derivat este mai scump decât unul fizic.

Spre deosebire de derivatele financiare, cele geopolitice au avantajul că oferă jucătorului intrarea imediată pe piaţa produsului de bază, oferit la tranzacţionare, iar uzufructul său se produce pe termen nedefinit.

  
Tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply