Leadership si sisteme statale

Leadership si sisteme statale

Fara a urmari o abordare multicriteriala sau exhaustiva ne-am pus urmatoarea problema: de ce anumite state performeaza in atingerea obiectivelor propuse iar altele esueaza sau nu se pot exprima asa cum isi dorec in politica externa. Pentru a intelege acest lucru am procedat la o analiza bazata pe oobservatie a diferitelor sisteme de putere ale tarilor avute in vedere: USA, Fed. Rusa, China si Romania. Introducerea ultimeia a fost facuta nu datorita importantei sale, ci datorita faptului ca autorul este acomodat cu realitatile aceastei tari.

  1. Sa remarcam ca in USA  repartitia puterii se face in principal intre Presedinte si Congres, ambele institutii impartindu-si puterea aproximativ in mod egal ( 60% – 40% ). Politica externa este condusa de Presedinte, locul ministrului de externe din celelalte tari fiind ocupat in USA de catre Vicepresedinte. Congresul decide in chestiuni ce tin de angajamentul USA in conflicte militare, in impunerea de sactiuni militare sau economice sau in ridicarea acestora. In linii mari structura de putere este impartita conform cu imaginea alaturata:

Sa mai observam ca in cazul in care Congresul are aceeasi culoare politica cu Presedintele, puterea prezidentiala poate depasi procentul din graficul alaturat.

 

1.      2. In Fed. Rusa remarcam ca in mod similar, repartitia se face intre Presedinte si Duma de Stat ( Parlamentul Fedederatiei Ruse). Diferenta este data de proportia puterii. Aici Presedintele detine quasitotalitatea puterii, iar Duma desi poate dezbate anumite proiecte de lege, Presedintele are puteri sporite in a-si impune vointa politica.

 

Politica externa este condusa de Presedinte, guvernul aplicand aceasta politica prin intermediul Ministrului de Externe.

1.       3. In China Presedintele este cel care impune Politica externa, fiind secondat de Primul-ministru. In China Puterea este impartita intre Presedinte si forta politica conducatoare, Partidul Comunist Chinez. Sa remarcam ca Presedintele detine majoritatea puterii intre Congresele Partidului Comunist, iar numarul de mandate ale leaderului este limitat la doua.

1.       4. In Romania structura puterii este impartita intre Presedinte si Parlament intr-o proportie conjuncturala. astfel:

 

a.       a. daca Presedintele are o culoare politica iar Parlamentul are aceeasi culoare, atunci avem urmatoarea situatie:

a.       b. daca presedintele are o culoare politica iar parlamentul are o alta culoare, atunci structura puterii se inverseaza si se prezinta astfel:

Ce constatam din aceste comparatii?

 

In USA daca Congresul are alta culoare politica decat cea a Presedintelui, acesta din urma desi pierde o parte din putere, cuantumul pierdut este undeva in jur de 10%, Administratiei ramanandu-I o marja de manevra suficienta incat sa-si poata impune sau continua politica interna /externa,  in linii mari. Ca exemplu, disputa legislativa petrecuta in anul 2013 privind legea asigurarior de sanatate, confirma procentele atribuite mai sus, precum si balansul acestora in sensul prezentat ( 10% ).

 

In Fed. Rusa si in Republica Populara Chineza, prin centralizarea puteri la nivel prezidential, leaderii acestor tari nu intampina dificultati in exprimarea politicii externe asa cum considera necesar.

 

In Romania, in schimb, in cazul in care Presedintele si Parlamentul au culori politice diferite, Romania nu-si mai poate proiecta sau continua proiectul de politica externa. Mai mult decat atat, concentrarea puterii in zona parlamentara lasa politica externa la voia combinatiilor politice interne. Din acest motiv, Romania nu are coerenta si pe cale de consecinta, predictibilitate la nivelul politicii externe, Presedintele fiind in imposibilitatea de a-si continua proiectul politic.  

 

In opinia noastra, expusa si in articolul Dictatura Parlamentului, prima Constituanta de dupa schimbarea politica din 1989, a procedat in mod eronat la impartirea puterii catre institutiile statului, in loc sa procedeze la o distribuire a acesteia. Explicatia asertiunii de mai sus este urmatoarea: in timp ce impartirea necesita luarea unei decizii in comun de catre forte adesea antagonice, distributia ofera solutia prin atribuirea catre una dintre puteri a deciziei totala intr-o anumita problematica. Impartirea puterii, in acceptiunea legiuitorului din Romania, are loc in mod eronat, intre doua puteri, in interiorul aceleasi probleme aflate in dezbatere. Cu riscul de a ne repeta sa reformulam diferenta conceptuala intre a imparti si a distribui: impartirea se face in cadrul aceleasi probleme, distribuirea sau atribuirea se face dand fiecarei puteri din stat decizia totala dar pe problematici diferite. In acest mod fiecare dintre puterile statului are competente si expertiza pe un summum de problematici, astfel incat o problema sa nu fie in competenta comuna a doua puteri diferite.  Impartirea puterii conduce la intarzieri in luarea deciziei sau in unele situatii la blocaje institutionale, lucru inadmisibil in functionarea unui stat modern.

 

Din acest motiv, luand ca exemplu politica externa, aceasta trebuie sa fie apanajul exclusiv al unei singure puteri si nu impartita intre mai multe institutii. Presupunand ca politica externa este un domeniu in care opiniile, luarile de pozitie si declaratiile trebuie sa fie de nivel operativ, ele nu pot astepta o dezbatere parlamentara ce are darul de a intarzia sau bloca decizia. Desigur, rolul parlamentului, ca for de dezbatere, este acela de a analiza tratatele intre tari, sau chestiuni majore de politica externa. Din acest motiv consideram ca institutia prezidentiala este cea mai indrituita in a avea atributiuni de politica externa a tarii, fara a fi obstaculata de majoritatile conjuncturale formate in Parlament. Este binecunoscuta situatia din Romania anilor 2012- 2013 cand s-a ajuns la situatia in care premierul, dupa obtinerea unei majoritati parlamentare confortabile, sa revendice prezenta la lucrarile Adunarii sefilor de state si de guverne din CE, desi pana atunci Presedintele era cel care avea aceasta atributiune.In acest caz, Parlamentul, ca putere a statului nu a stiut sa distinga intre judecata politica si ambitia politica, manifestandu-se neconstitutional.  Curtea Constitutionala a fost cea care a deblocat situatia, dand castig de cauza  Presedintelui. Esenta acestui diferend nu rezida in care dintre parti a castigat disputa ci in faptul ca acesta disputa nu trebuia sa aiba loc, chestiunea in cauza putand fi reglementata constitutional, astfel incat sa nu se ajunga intr-o situatie de blocaj institutional.

 

In concluzie, statele care si-au construit sisteme si mecanisme de continuitate in exercitarea  puterii, fara a modifica raporturile de putere intre institutii, sunt cele mai stabile. Aceste state sunt cele care-si pot atinge obiectivele.

Mentiune : Atribuirea procentelor avute in vedere pentru exemplificare s-a bazat pe simpla observatie si nu are la baza elemente statistice. Desi procentele alocate in articolul de fata pot fi discutabile, in opinia noastra, utilizarea si atribuirea lor (ce poate contine un grad de subiectivitate) este sugestiva in intelegerea disfunctionalitatilor sistemice ce apar la nivelul structurilor de putere din Romania prin comparatie cu tarile care-si exprima in mod coerent politica externa.

 

  
Tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply