Japonia

Japonia

Recenta deplasare politico-militara americana in Asia de sud-est a dat semnalul unei modificari de abordare a relatiilor diplomatice cu vecinii, din partea Japoniei.

La o prima analiza de stare a Japoniei, observam ca :

-          Acest stat are o disputa teritoriala cu Fed Rusa cu privire la insulele Kurile, ocupate de trupele fostei U.R.S.S. la finele celui de al doilea razboi mondial.

-          Japonia are o disputa teritoriala cu Koreea de Sud cu privire la insulele Takeshima (Takeshima in limba japoneza, Dok Do sau Tok Do in limba koreana ); insulele sunt situate in Marea Japoniei la o distant aproximativ egala de tarmurile celor doua tari.

Litigiul cu Koreea este unul istoric, aceste insule apartinand in sec. XVII Japoniei iar ulterior au fost revendicate de catre Koreea de Sud. Miza acestor insule este una ce tine de natura economica, pe de o parte, dar si una strategica.

Pentru Japonia, extinderea apelor teritoriale pana in apropierea insulelor in disputa reprezinta, economic, un teritoriu ce poate fi exploatat din punct de vedere piscicol si nu numai. Strategic, Japonia ar castiga un al treilea tampon in fata expasiunii ( sau mai degraba a unei eventuale amenintari navale ) chineze, primul fiind arhipelagul Ryukiu ( apartinand Japoniei ), situat in sudul Koreei  si care bareaza practic accesul chinez in special in apele Pacificului. Din acest punct de vedere, spre deosebire de partea vestica,  coasta estica a Japoniei este aparata in mod natural.

Al doilea tampon la fel de important, este reprezentat de insulele Tsushima, situate in mijlocul stramtorii Korea,  care inchide practic accesul in si din Marea Japoniei.

Prin extensia apelor teritoriale la nivelul insulelor Takeshima ( Dok Do ) , Japonia ocupa de facto Marea Japoniei si inchide ca intr-un cleste  eventualul acces in toata zona ( eventual chinezesc,nemaivorbind si de cel korean sau rusesc dinspre Vladivostok ).

Apropierea de teritoriul korean ar oferi si o mai buna supraveghere a instalatiilor militare ale Koreei de Nord, scurtand timpii de reactie in fata unui potential atac.

Posesia acestor minuscule insule are ca efect diminuarea influentei portului Vladivostok, flota ruseasca de acolo fiind practic impinsa sa iasa in Pacific prin apele Kurilelor ( revendicate deasemenea de catre japonezi si detinute in prezent de catre Fed. Rusa).

Deasemenea, eventuala stabilire a granitei la limita acestor insule , ofera teritoriului japoniei un « spatiu vital »  suplimentar vis-avis de Koreea ( de Nord si/sau de Sud ).

In acest context putem privi si actiunile Chinei in zona. Temperatura din aceasta parte a lumii este in crestere, iar apararea teritoriilor sau extensia lor este data de obiectivele strategice ( pe termen lung ) militare si economice ale acestor actori.

Deplasarea americana in zona enuntata de Presedintele Obama a potentat initiativele japoneze si se pare ca au scos aceasta tara din pozitia de relativ stand-by cu care ne obisnuise de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Ce optiuni strategice are Japonia in momentul de fata ? Singura viabila in acest moment este alianta cu Statele Unite, care-i confera si forta dar si siguranta. O abandonare a acestei pozitii este aproape inimaginabila ; totusi, posibilitatea evocata de catre anumii analisti care vorbesc de o posibila viitoare alianta sino-japoneza nu este de neluat in calcul, dar momentul acesteia inca nu a sosit. Cresterea economico-militara a Chinei sperie aproape toti vecinii acestui mare imperiu, iar slabirea lor nu face decat sa intareasca pozitia Chinei si dependenta lor de nevoile chineze.

Recent, dupa o perioada incordata intre Japonia si Koreea de Nord, o delegatie nord-koreana a avut o intalnire la « misiunea diplomatica » a Japoniei de la Phenian. Desi nu a trecut neobservata, intalnirea este extrem de sugestiva si din punct de vedere al deschiderii noului leader de la Phenian, Kim Yong Un, dar si al Japoniei care doreste o apropiere de Nord, creand o presiune suplimentara la Seul.

Diplomatia americana ar putea fi pusa acum sa negocieze un diferend intre doi aliati. Statele Unite s-au mai intalnit cu o problema similara cu ani in urma, cand a fost nevoita sa intervina decisiv in aplanarea starii conflictuale intre Turcia si Grecia. Desi la acel moment s-a reusit stoparea escaladarii conflictului, relatiile intre cele doua tari raman daca nu neaaparat reci, cel putin amortite. Enuntul a fost valabil si in cazul diferendului intre Romania si Ukraina pe marginea delimitarii platoului continental si din jurul Insulei Serpilor. Dealtfel, Yoshihiro Katayama, adjunctul sefului misiunii diplomatice la Bucuresti explica ca rezolvarea disputei nipono-koreene este vazuta la Tokyo ca si cazul romano-ukrainean :  printr-o solutionare la Curtea de Justitie de la Haga.

Desi Koreea a transmis pe data de 29.08.2012 raspunsul sau negativ la o asemenea propunere, aceasta multitudine a diferendelor teritoriale inghetate sau aparent amortite, nu face decat sa incalzeasca relatiile din zona.

Diferende de asemenea factura exista si intre Koreea de Nord si Koreea de Sud. Suplimentar China , Taiwan, Vetnam, Philipine, Malaysia  si Brunei revendica fiecare insule din Marea Chinei de Sud.

Sa nu scapam din vedere ca starea conflictuala intre Turcia si Grecia a avut la baza tot teritorii insulare.

Perspectiva Sino-Japoneze:

Aminteam mai sus despre o posibila alianta Sino-Japoneza, actualmente fiind de neimaginat. Totusi exista elemente ce sustin aceasta ipoteza, si va invit sa privim acest lucru din perspectiva chineza :

Toate aceste diferende cu potential exploziv au la baza doua elemente : cel de natura economica si cel politico-militar. Ascensiunea militara a unor state precum China sau Koreea de Nord schimba echilibrul de putere zonal. Cresterea puterii militare aero si navala chineza se loveste practic de un baraj de teritorii care impiedica China sa iasa neingradita in Pacific.  In Marea Chinei de Est, in nord este Stramtoarea Korea strajuita de insula japoneza Tsushima ;  in est se gaseste arcul insulelor Ryukyu, tot japoneze, arc care se inchide in apropierea Tawanului. Coborand la sud de Marea Chinei de est, printre China si Taiwan ajungem in Marea Chinei de Sud. Navele chineze, pentru a putea iesi din aceasta mare prin est, trebuie sa treaca prin Stramtoarea Luzon situata intre acelasi Taiwan si Philipine. Chiar daca printr-o imprejurare oarecare ar strapunge acest baraj, un al doilea situat mai la distanta se interpune : linia insulelor Nampo-Shoto ( Japonia ) continuandu-se cu Insulele Mariane de Nord plus Guam ( U.S.A. ). In sud, culoarele sint inchise de Malaysia, Philipine si la limita chiar de Indonezia. Iata deci, cum Japonia inchide practic visul chinez de a deveni putere militara globala cu ajutorul arhipelagului sau. La nivel pur speculativ ( desi diplomatia este arta posibilului ), un gest nipon de bunavointa ar putea lasa o poarta spre lume Chinei. Dar deocamdata China isi testeaza primul portavion si nu se grabeste. Cu toate acestea, este posibil ca la momentul oportun sa putem vedea un gest chinez de bunavointa fata de Japonia, gest pe care China s-ar asteapta sa-i fie recunoscut sub o alta forma. Deplasarea americana in zona, nu cred ca va acutiza relatiile sino-japoneze, desi asa ar parea la prima vedere,  ci mai degraba va stimula o apropiere intre cele doua tari. Pe viitor, lupata dintre SUA si China va fi pentru Japonia. Paradoxul este urmatorul : pentru Japonia, un plus de securitate americana conduce la un moment dat la o apropiere chineza. Un minus de securitate americana, conduce la o racire sino-japoneza. In prima varianta, China are de castigat, in a doua nu ! Ne-am fi asteptat sa fie invers, nu-I asa ? De aceea SUA tebuie sa fie atenta la jocul diplomatic zonal, care are complicatii geostrategice majore.

** Singura putere militara globala care are nu numai capacitati dar si baze la distanta fata de propriul hearthland, sunt Statele Unite. In zona extrem-orientala spre exemplu, o nava miliatra chineza dupa ce paraseste portul de domiciliu trebuie sa se strecoare printre insulele apartinand altor state, iar ulterior sa se intoarca in mod similar. In schimb, Statele Unite pot oricand deplasa o forta navala pe care sa o alimenteze sau s-o odihneasca in Guam sau in insulele Mariane.

Spre deosebire de Statele Unite, China desi este o putere zonala foarte mare, ramane totusi doar zonala prin faptul ca aceasta tara inca nu-si poate proiecta aceasta putere prea departe fata de apele teritoriale.

 Nu ne propunem in aceasta analiza sa fim partizanii uneia sau a alteia dintre parti sau sa identificam justetea punctelor de vedere ale acestor state. Ceea ce urmarim este identificarea deplasarilor geostrategice posibile ca urmare a actiunilor diplomatice ale partilor implicate.

  
Tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply