Eurosceptici si euroextremisti

Eurosceptici si euroextremisti

 

Recentele alegeri europarlamentare au creat la nivelul leadershipului European o stare de anxietate datorata ascensiunii extremei drepte intr-un mod consistent la nivelul Parlamentului European.

Toate vocile leaderilor europeni suna pe acelasi ton: valorile fundamentale care stau la baza UE sunt amenintate de catre partidele extremiste care si-au propulsat proprii parlamentari in forul de dezbatere European. Recent, Viviane Reding, Vicepresedite al Comisiei Europene afirma intr-o vizita in Portugalia :    „Bineînţeles că sunt îngrijorată de avansul pe care extrema dreapta o are în Europa. Acest lucru înseamnă o negare a valorilor fundamentale care unesc Europa, valori care trebuie să le apărăm”.

Inainte sa condamnam ascensiunea extremei drepte, poate ar fi cazul sa ne gandim de ce se intampla acest lucru. Nu mai cred europenii in valorile lor fundamentale ? A devenit Europa atat de individualista incat nu mai accepta diversitatea de opinii sau pe cea culturala? Sau scaderea nivelului de trai al populatiei a dus la cautarea unei alternative ?

La momentul semnarii tratatului de la Maastrich ( 7 februarie 1992 ), Europa era condusa in general de fortele de dreapta ( dar cu tusa de stanga lui Mitterand si cea de centru a lui Kohl ) , iar actul de constituire are toate atributele unei Europe economice a liberei initiative, a concurentei, a pietei libere sau a liberei circulatii a bunurilor si a persoanelor . Pe de alta parte, din punct de vedere monetar Europa era reglementata strict in vederea convergentei la noua moneda continentala.

In schimb, din punct de vedere social, Europa arata mai degraba ca un teritoriu al protectiei sociale, in special in statele cu economii solide. Criza datoriilor suverane a dus continentul intr-un punct in care statele comunitare s-au vazut nevoite sa intervina drastic in redresarea propriilor bugete, solutia venind din reducerile salariale sau bugetare, adica prin afectarea directa a nivelului de trai al populatiei. Nici guvernele de stanga si nici cele de dreapta nu au fost capabile sa dea raspunsul adecvat, adica sa nu loveasca interesele populatiei concomitent cu stabilizarea propriilor economii. In mod democratic populatia devine odata la patru sau cinci ani electorat. Electoratul de fiecare data priveste spre aceleasi partide, in general, cand decide cui ii va incredinta conducerea. De aceasta data, electoratul a constata, cel putin in ultimii aproape opt ani de agonie europeana ca nu mai gaseste un raspuns in actuala clasa politica.

Electoratul a mai constatat si ca libera circulatie a persoanelor le afecteaza locurile de munca, fenomenul migrational luand amploare, in special cu nou venitii est-europeni care impreuna cu forta de munca aduc si fenomenul infractional. Pe de alta parte, cu circa 35-40 de ani in urma, datorita imbatraniri populatiei in statele vest-europene, s-a simtit nevoia stimularii natalitatii, iar cea mai facila metoda a fost importul de populatie. Statele vest-europene traversau in acea perioada un boom economic, iar nevoia de forta de munca a fost un alt argument pentru importul acesteia. Lagarul socialist, cu exceptia fostei Iugoslavii era inchis, astfel incat majoritatea necesarului de forta de munca a fost atras din fostele colonii ale statelor vest-europene. Importul fortei de munca a reprezentat si un import cultural si unul de natalitate, ambele ducand pe termen lung la modificari in modul de viata al cetateanului european dar mai ales in echilibrul dintre etniile care coabiteaza. Adesea, diferentele culturale au fost percepute ca o agresiune, alteori tolerate si foarte rar inglobate.

Astazi ne aflam la momentul de maturare al deciziei politice luate acum 35-40 de ani. Drepturile omului european au devenit si drepturile minoritarului etnic. Integrarea culturala nu a fost posibila, iar protectia drepturilor s-a extins si asupra refuzului minoritatilor de a accepta modelul cultural al majoritatii. O confuzie lingvistica uriasa a condus la acest clivaj cultural: guvernele tarilor europene au creat programe de integrare sociala a nou venitilor. Confuzia a venit din insasi denumirea acestor programe: de integrare. Daca ele au fost numite asa, in realitate nu a fost asa; ele au fost programe de adaptare. Nimeni nu si-a batut capul cu asemenea chichite stilistice. Ei au crezut ca daca ii vor invata pe imigranti putina istorie, putina geografie, cateva cuvinte si eventual un curs de calificare profesionala, statul si-a indeplinit obligatiile. Acordarea cetateniei, facuta cu lejeritate, sub presiunea necesarului de forta de munca sau al sporului de natalitate, a creat in timp minoritati etnice si culturale compacte care au refuzat integrarea in cadrul majoritatilor. Constatam ca aceste minoritati sunt perfect adaptate ( nu integrate ) doar la nivel conversational cu majoritatea. Ca nivel de trai sau economic sunt adesea izolate. Sub aspect cultural aceste minoritati mai degraba, s-au autoizolat preferand sa-si pastreze modul de viata. Iar noua generatie, spre deosebire de parinti, este acum nativa a acelor tari. Este greu sa-i spui unui francez afro ca nu e francez, atat timp cat el s-a nascut la Marsilia spre exemplu. Cum la fel de greu este sa-i spui unui olandez de etnie sourinameza ca nu e olandez. Sau unui londonez cu origini indiene ca nu este englez.

Romania a experimentat esecul multiculturalismului cu mult inaintea vest-europenilor. O populatie compacta de etnie maghiara nu a simtit niciodata nevoia integrarii cu majoritatea. Celor care vor spune ca obiceiurile dambovitene au facut imposibila integrarea etniei maghiare am sa le raspund cu exemplul francez unde nimic nu i-a impiedicat pe cei de etnie afro sa se integreze si totusi nu au facut-o.  Ce dorim sa subliniem inca odata este faptul ca nu diferenta de nivel cultural face imposibila integrarea. Dealtfel ar fi si greu sa cuantificam nivelul cultural al popoarelor. Ar fi chiar periculos. Ceea ce face imposibila integrarea este traditia. Iar traditia tine de identitate. Fiecare individ are nevoie de identitate, de apartenenta si nimeni nu va renunta nici la propria religie, nici la propriul mod de viata, nici la propria istorie, nici la propriile obiceiuri. Aceste lucruri se mixeaza la nivelul fiecarui individ si se omogenizeaza in timpul mai multor generatii. Inglobarea unor ingrediente culturale exotice nu se facem precum un bol alimentar ci ca un tract transgenerational.

Cetateanul european traditionalist ( ca sa nu-i spunem caucazian ), a vazut in sporul de natalitate al minoritatilor ( culturale ) o agresiune. Faptul ca el este cel care suporta costul integrarii economice a fost perceput tot ca o agresiune la nivelul sau de trai.

Guvernele europene isi redreseaza bugetele pe baza veniturilor cetatenilor europeni.

Guvernele europene isi diminueaza protectia sociala de teama de a nu imparti bugetele alocate si minoritatilor europene care pretind tratament egal, conform cu drepturile omului.

Companiile europene isi mentin ratele de profitabilitate pe baza diminuarii salariilor cetatenilor europeni.

Implantatiile europene ale multinationalelor se delocalizeaza concediind cetatenii europeni.

Parlamentul european reglementeaza fumatul.

Parlamentul european reglementeaza temperatura in Europa ( 18* C – limita minima pe aparatele de AC ), ca si cum in Norvegia ar fi aceeasi temperatura ca in Romania sau in Grecia, vara ).

Parlamentul European reglementeaza viata cetatenilor ei si le reduce drepturile in loc sa reglementeze activitatea institutiilor.

Cetatenii europeni nu au nevoie sa fie reglementati si nici sa li se spuna ce sa manance sau cum sa se protejeze. Ei au nevoie ca agresiunea celor de mai sus sa nu fie permisa prin omisiune sau prin toleranta. Nu cetatenii europeni cer sa manance rosii modificate genetic; ei cer ca Parlamentul European sa nu permita companiilor sa deverseze asemenea produse pe piata. Iar Parlamentul European ii spune cetateanului care este temperatura optima la care el trebuie sa se simta bine !

In Europa influentarea membrilor guvernelor la nivel individual se numeste coruptie. Si e ilegal.

In Europa la Parlamentul European, influentarea europarlamentarilor se face la nivel institutional si se numeste lobby. Si e legal.

Lobby-ul se face de catre companii sau de catre grupuri sprijinite de catre companii. Cetatenii europeni nu fac lobby, ei doar voteaza.

Iar doamna Reding este ingrijorata…

Nu cumva toti cei enumerati mai sus neaga drepturile fundamentale ale europenilor? Nu cumva valorile traditionale ale Europei au devenit minoritare iar cetateanul european s-a refugiat disperat catre cei care i-au promis ca ele vor fi restabilite ?

Daca extrema dreapta este in ascensiune nu este ea insasi de vina. Si nu are dreptul nimeni sa fie suparat pe cetatenii europeni care au votat extrema dreapta. Au votat democratic niste partide care fac parte din jocul democratic. Altfel vocea acestor cetateni nu s-ar auzi. Ei nu trebuie redusi la tacere ci ascultati de ce au o asemenea optiune. Ingrijorarea „fortelor democratice” trebuie sa fie indreptata catre cauze.

Iar ca sa confuzam si mai mult lucrurile, sa mai spunem ca un numar din ce in ce mai mare de cetateni europeni au devenit eurosceptici. Dintre acestia, probabil o mare parte au votat cu extrema dreapta. De la eurosceptic la extrema dreapta nu e decat un pas. Cand populatia europeana se afla intre doua scrutine europarlamentare si nu agreaza masurile Parlamentului European, atunci aceasta populatie se numeste eurosceptica. Cand voteaza si o face altfel decat se asteapta leaderii europeni, se numeste „de extrema dreapta”.

 Dar de fiecare data Europa a preferat sa se prabuseasca decat sa vada cauzele si ia o decizie.

  
Tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply