Contradictii europene

Contradictii europene

 

  1. 1.    Contradictia politico-economica

 

Conditiile obligatorii pentru existenta unui spatiu comun sunt : o moneda unica, o limba communa ( de preferat dar nu obligatoriu ), aspiratii sau / si obiective commune, eventuale amenintari commune. legi commune si nu in ultimul rand absenta contradictiilor cu potential exploziv.

Toate aceste pot fi impreuna conditiile de agregare a unui spatiu comun. Pentru UE, limba ( un factor important ) nu este comuna.

Aspiratiile, evident nu mai sunt comune: depasind criteriile de convergenta pentru alcatuirea monedei unice, brusc majoritatea statelor UE si-au stabilit obiective individuale. Singurele state care au anvergura europeana au fost Franta si Germania, dar in loc sa disemineze ideea europeana si celorlalte state, au pacatuit prin a aspira la pozitia de primus inter pares.  De aici si pana la frictiunile interne, drumul este atat de scurt incat ideea europena a fost cu desavarsire uitata.

Amenintari.

Imediat dupa ’89 toate statele europene, avand in memorie razboiul rece, aveau in reflex  amenintarea comuna: fosta URSS. Ulterior colapsului sovietic, statele vest-europene nu au mai resimtit aceasta amenintare datorita faptului ca mini URSS-ul nou creat sub denumirea de CSI avea nevoie disperata de acces la produsele occidentale. Urmarea a fost intrarea intr-o relatie comerciala mult mai adanca intre aceste state si CSI. In schimb statele est-europene au ramas sub efectul dorintei Fed Ruse de a-si reface influenta. In acest moment estul si vestul Europei Unite resimt diferit acelasi stimul. S-au si mai exact, poate ca stimulul este diferit: pentru vest el este transmis de vectorul rusesc ca un mesaj de colaborare. Pentru est el este transmis in forma unei permanente amenintari. Ceea ce nu inteleg vest europenii este de ce estul este atat de reticentl la colaborarea cu Fed Rusa. Vest europenii nu inteleg pentru ca nici nu-i prea interesaza subiectul. Ba chiar unii se intreaba mirati de ce estul este atat de sensibil.  Si pentru ca statele prospere vest europene au strict obiective individuale iar ideea europeana a murit demult in cancelariile acestor state. Din acest punct de vedere motorul rusesc in doi timpi are o forma asimetrica. Mai mult decat atat, foloseste si combustibil diferit : un piston impinge vestul la colaborare, iar celalalt piston impinge estul la refuzul acesteia ( in virtutea unei “colaborari (con)stranse” de jumatate de veac ).

 

Atat timp cat statele europene isi negociaza pretul energiei in mod individual nu putem vorbi despre o Europa Unita. Cum ar fi ca intr-o casa fiecare membru al familiei sa plateasca un pret diferit pentru curentul electric. Cum ar fi ca furnizorul sa emita nu una, ci doua, trei sau patru facturi pentru acelasi apartament, in mod individual fiecarui locatar ?! Nu, Europa nu negociaza pretul la energie si in general Europa nu negociaza nimic. Germania si Polonia vorbesc de Noth Stream. Centrul si Sudul european discuta depre South Stream. Veti spune ca e normal: trasee diferite, lungimi diferite, eforturi diferite deci, implicit, preturi diferite. Ei bine, nu! Oare nu era mai corect ca Batrana Europa sa spuna: ok, construim doua trasee care in total costa “n” euro. Costul il vom imparti intre noi europenii in functie de criteriile noastre interne. Atunci Europa era Unita! In schimb Europa face exact pe dos: stabileste preturile (doar ) intra-comunitare!!! Nu e rau, dar e incomplet. Iar pentru faptul ca e incomplet e cel mai rau!!!  Oare Germaniei sau Frantei le va pasa daca Ungaria sau Slovacia nu vor avea gaze la iarna din te miri ce motive politice sau economice? Nu le va pasa pentru ca, nu-i asa, fiecare stat are responsabilitati proprii si fiecare stat european este suveran.

 

Dar oare, ii pasa Germaniei sau Frantei de Grecia ? Sau de Spania ? Da, le pasa, dar dintr-un interes strict national. Aici amenintarea este comuna, este europeana si dintr-o amenintare comuna devine una individuala. Prabusirea Greciei, Spaniei sau  a mai stiu eu carui stat, atrage prabusirea euro. Consecinta? O lovitura teribila data si Germaniei si Frantei. Sub acoperirea amenintarii europene se ascunde de fapt o amenintare nationala. Raportul de cauzalitate este identificat corect de statele europene in general, dar in acest caz rezulta ca aceste state privesc amenintarea din punct de vedere individual si nu european. Daca ar fi privit problema din punct de vedere european, atunci constructia europeana ar fi trebuit sa continue imediat dupa agregarea monedei unice printr-un control mai accentuat al eficientei statelor componente. Dar acest control al Bruxelles-ului este privit de fiecare natiune diferit. Intr-un singur loc statele natiune au aceeasi perceptie: controlul Bruxelles-ului este vazut  ca o stirbire a suveranitatii nationale. Fiecare stat national, in functie de interesele sale, doreste ca Bruxelles-lul sa se implice unde exista un minus propriu de orice natura, pe de o parte, iar pe de alta, fiecare stat doreste sa rupa capitalei europene din forta deciziei politice acolo unde aceste state au un argument sau interes national puternic.

Contradictiile europene pe aceasta problema sunt evidente:

Prima contradictie: contradictia economica

1. statele puternice tind spre ideea controlului national propriu al deciziei economice.

2. statele sarace privesc spre fondurile si programele Bruxelles-ului.

 

A doua contradictie: contradictia politica

1. statele puternice tind spre ideea controlului  politic paneuropean din propria perspectiva si ambitie, fiecare incercand sa smulga Bruxelles-ului decizia politica*

2. statele sarace urmaresc propria idee politica nationala si privesc spre propriile cancelarii.

A treia contradictie : contradictia geo-euro-politica –  state puternice vs. Bruxelles

1. statele puternice evita Bruxelles-ul in luarea deciziilor politice, acesta devenind un for unde hotararile celor doua state puternice sunt servite doar pentru a fi aprobate**

 

*Exemple? Nenumarate: Dauville – Sarkozy si Merkel s-au intalnit cu Medvedev, Hanovra – intalnire Merkel si Medvedev, Transnistria discutata din nou de Mekel si Medvedev. Unde este Bruxelles-ul in toate aceste ecuatii paneropene? Nu e!

** Intalnirea Merkel – Sarkozy cu privire la sustinerea transei a doua de 110mld EUR in favoarea Greciei.

 

2. Contradictia atlantica:

2.1. Europa minimala si apararea.

Bugetele la nivel european se discuta procentual din PIB. Daca spre exemplu 3% din PIB-ul Frantei sau al Germaniei merge catre sectorul de aparare si presupunand ca acelasi procent este alocat si de Romania, rezulta clar ca absenta unui proiect european comun ne exclude de la benficiile unui asemenea demers. Atat timp cat 3% din PIB-ul Germaniei este covarsitor mai mare decat 3% din PIB-ul Romaniei, iar bugetul apararii Germaniei este folosit in interiorul si in interesul sau si nu al Europei Unite, evident Romania sau o alta tara “emergenta”  nu va putea sa se alinieze la standardele mondiale in domeniu.

- O solutie ar fi crearea uni consortiu european in care fiecare stat sa contribuie cu sume egale si beneficii tehnologice impartite. Materializarea proiectelor s-ar face prin accesarea de fonduri europene ( ceea ce ar fi in avantajul Romaniei ). Desigur, aceasta solutie este deocamdata pur ipotetica, atat timp cat EADS si subsidiarele, BAE Systems sau Aelenia si altele asemenea nu vor privi incatate spre un asemenea proiect ( desi si ele la randul lor ar putea fi implicate ).

- O alta solutie ar fi acceptarea intrarii Romaniei cu o participatie la aceste consortii.

La capitolul aparare, UE este un asamblu de mai mult de 27 de jucatori datorita faptului ca aceste mari companii transnationale pot sa influenteze decizia politica si a propriilor state si a Buruxelles-ului in favoarea lor, favoare ca nu totdeauna poate sa coincida cu dorinta statelor in care acestea isi desgasoara activitatea.

Absenta unei politici europene in domeniul apararii genereaza contradictii majore intre statele europene. Conexand afirmatia de mai sus cu cea referitoare la motorul rusesc, observam ca:

-          statul francez la cel mai inalt nivel decizional este negociatorul direct al contractului de livrare MISTRAL catre Fed Rusa ( si nu firma producatoare ). Decizia unui stat european afecteaza direct securitatea unor alte state europene, iar aceasta decizie nu a fost luata in interiorul Europei Unite si circumscrise unei politici comune de aparare, ci in urma unui interes propriu francez ( a se citi individual ), cu neglijarea intereselor de securitate ale statelor estice.

Tocmai absenta politicilor de aparare comune a redus forta unei europe unite, aceasta preferand un consens minimal : alcatuirea unei forte de reactie rapide. Politic se poate ajunge la un oarecare consens, practic este greu de precizat o data.

Razboiul din Libia nu este un razboi al Europei in ansablul sau, ci unul strict al unor entitati statale : Franta si Italia in principal, tari care-si acopera necesarul de carburanti din zona nord-africana. Germania si-a retras forta militara din acest conflict pentru ca Germania isi asigura necesarul de hidrocarburi in relatia directa cu Rusia. Est-europenii au participat cu o forta inconsistenta, motivata desigur de lipsa capacitatilor si a capabilitatilor proprii. Participarea est-europeana nu s-a facut prin vointa proprie acestor natiuni  ci supunandu-se unei rezolutii NATO si n.b., nu UE ( in cadrul CE, cererea franceza nu a intrunit sufragiile europene si cu atat mai mult est-europene ).

 

3. Contradictia Monetara

Adoptarea monedei unice fara adoptarea unui control fiscal european strict al statelor nationale nu reprezinta decat o miscare centrifugala a sistemului european. Odata ce doar unele state isi supravegheaza fiscalitatea si concomitent balanta de venituri si cheltuieli, fiind contributori la sistemul european, iar celelalte datorita dispretului acestor reguli vor fi permanent consumatori de resurse, este evident ca nu putem vorbi de o uniune. Statele nedisciplinate isi vor mari deficitele si implicit vor solicita Buruxellesului din ce in ce mai multe resurse. Pana unde ? Pana la punctul de rupere, adica pana cand Bruxellesul ori nu va mai putea sustine aceste deficite, ori va fi nevoit sa intervina asupra ratelor de schimb, ducand moneda euro intr-un punct riscant. Acest lucru il vede si Germania la momentul actual, in care santajul debitorului este dat nu numai de riscul de nerambursare ci si de efectul de contaminare al politicilor de dobanda aplicate de lumea financiara la imprumuturi sau la datoriile suverane ale statelor creditoare.

4. Contradictia Financiara

4.1 Produse derivate.

Lumea globalizata s-a transformat sub ochii nostri fara ca cetateanul de rand sa sesizeze macar o clipa ca decizia economica a statelor a suferit o mutatie de esenta: la sfarsitul mileniului II, in luarea deciziei erau implicati doi actori macro: guvernele nationale si agentii economici. Deciziile luate puteau fi puse in practica fara ca cineva sa le poata contesta in mod efectiv ( ci doar la nivel declarativ ).

In lumea actuala globalizata, a intervenit un nou jucator, care poate dinamita orice decizie economica a celorlalti doi : este vorba de broker. Desigur, acesta exista inca de la infintarea bursei, numai ca acum el poseda si un instrument de atac pe care nu-l avea cu ceva vreme in urma : derivatul. Scopul: profitul. Hai sa comparam brokerul cu o companie petroliera care extragand titei, iar in urma procesului de forare, deverseaza reziduuri in zona de extractie fara a-i pasa de mediul inconjurator. Petrolul extras, in cazul de fata, il reprezinta profitul. Folosind comparatia in continuare, daunele asupra mediului sunt comparabile cu dezechilibrele provocate ratelor de schimb si ale dobanzilor aplicate la datoria suverana.

Ce vreau sa scot in evidenta cu aceasta comparatie este ca atat timp cat nu va exista o veritabila autoritate de reglementare a pietelor, sa nu ne asteptam ca brokerul in timp ce creaza un derivat, va atasa la schema de functionare financiara si un disclaimer cu principiile de etica folosite. Singurul indicator folosit in lumea financiara este randamentul / produs. Cu cat maximizam randamentele cu atat levierul va actiona asupra profitului.

Fenomenul descris mai sus are aplicabilitate globala, el nefiind manifest doar la nivel european. Insa controlarea acestuia trebuie sa se faca la nivelul fiecarei piete, iar cea europena inca nu a gasit raspunsul adecvat, cum nici cea americana nu stie daca maine nu va mai aparea o noua bula generata niste derivate pe care cumparatorul nici macar nu le intelege. Actualul achizitor ( cumparator ) de pe bursa, fata de anii anteriori, a decazut din calitatea de investitor in cea de cumparator. In timp ce primul intelege si modul de functionare al produsului cumparat ( actiune, obligatiune ) si izvorul profitului, al doilea nu face decat sa reactioneze mecanic la stimulii din piata, fara a cunoaste exact care este structura si modul de functionare al derivatului pentru care opteaza ( opteaza – alt termen inadecvat, ca si cel de investitor,  atat timp cat verbul “a opta” presupune existenta unor criterii in baza carora se poate lua o decizie fundamentata ).  Industria financiara a mileniului actual a ajuns la un grad de rafinare nemaiintalnit, utilizand in promovarea produselor o adevarata tehnologie psihologica a manipularii sau a persuasiunii, acestea fiind apanajul celui mai avansat marketing. Am spus tehnologie si nu tehnica, pentru ca o tehnica se aplica aproape mecanic, in timp ce o tehnologie foloseste o suma de procedee avansate si tehnici combinate din varii domenii de activitate.

Nu voi expune aici aceasta tehnologie, nu din elitism sau egoism, ci pentru ca scopul acestui articol este acela de a identifica lumea in care traim, trendurile ei si amenintarile la care suntem supusi, toate acestea petrecandu-se fara a intelege in totalitate raportul de cauzalitate dintre aceste concepte.

  
Tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply